De ce cainii isi inclina capul cateodata? | 4animale.ro

De ce cainii isi inclina capul cateodata?

Ingrijire Caini

Bichon

Cateodata, cand stapanul vorbeste cu patrupedul sau blanos, acesta isi inclina capul intr-o parte, in timp ce se uita cu atentie la stapanul sau. E normala aceasta atitudine? Ce reprezinta ea si ce o cauzeaza?
Raspunsul este da, e normala aceasta pozitie a capului pe care o adopta cainele. El isi inclina capul pentru ca se concentreaza sa inteleaga ce fel de sunete ies din gura stapanului sau.
Daca relatia dumneavoastra cu cainele are ceva vechime, animalul cunoaste deja anumite cuvinte si semnificatia lor. De exemplu, daca aude “afara” stie ca urmeaza o plimbare si alearga la usa, daca aude “papa” stie ca urmeaza o gustare si fuge la castronul sau. Dar, cateodata, s-ar putea intampla sa vorbiti cu cainele si acesta sa fie foarte atent, dar sa isi incline capul intr-o parte, parand ca spune: “stiu ca ceea ce spui are legatura cu mine, dar nu prea inteleg despre ce e vorba”.
Potrivit expertilor, cainele poate inclina capul intr-o parte din mai multe motive. In principal, inclinarea capului este o reactie determinata de auzirea unor sunete necunoscute si de incercarea de determinare a directiei din care vin sunetele. Cand animalul aude de la stapan sunete cunoscute amestecate cu tonuri necunoscute, el apleaca intr-o parte capul in incercarea de a intelege ce i se transmite si de a decide cum sa raspunda mesajului.
Cainii au auzul extraordinar de bun, dar pot avea dificultati in a detecta directia din care se aud sunetele. Inclinandu-si capul ei pot auzi mai bine, mai ales cei care au urechi lungi, lipite de cap.
Desi cainele dumneavoastra nu va inclina niciodata capul atunci se intalneste cu alti caini si vocalizeaza impreuna (pentru ca limbajul lor comun ii este foarte familiar si nu are necunoscute), totusi ati putea sa-l vedeti inclinand capul cand aude un caine latrand undeva pe strada. 
De asemenea, cainii ar putea inclina capul daca aud sunete necunoscute sau ciudate, venind de la televizor sau de undeva de afara. 
Foarte important este si faptul ca patrupedele isi dau seama ca oamenii sunt impresionati placut atunci cand ei isi inclina capul, pentru ca de multe ori sunt imediat laudati si rasfatati dupa ce fac acest gest. Adevarul este ca sunt tare draguti si par foarte inocenti cand inclina capul, asa ca este greu sa rezisti acestui gest fara sa iti rasfeti cumva companionul. Astfel, unii caini vor inclina capul pentru a obtine atentie de la stapani.
Asadar, in concluzie, gestul inclinarii capului este unul normal si nu trebuie sa genereze ingrijorari decat daca se repeta prea des si/sau pentru perioade prea lungi, fara a fi declansat de vreuna din cauzele expuse mai sus. In cazul acesta, mergeti cu animalul la un control veterinar pentru ca ar putea suferi, de exemplu,  de o infectie la ureche.

Publicat la: 16-06-2021
Distribuie: Tweet