Ratonul (Procyon lotor) - banditul mascat - pagina 4 | 4animale.ro

Ratonul (Procyon lotor) - banditul mascat

Raton

Reproducere
Masculul si femela petrec foarte putin timp impreuna in perioada de imperechere, care se intinde din ianuarie pana in martie. Perioada de estru a femelei dureaza 3-4 zile, iar actul copulator poate dura o ora, fiind repetat in mai multe nopti si fiind insotit de vocalizari puternice.
Perioada de gestatie este de circa 60-70 de zile, iar femela isi construieste un cuib in locuri adapostite, cum ar fi scorburile copacilor, vizuini abandonate de alte animale sau chiar dependinte ale caselor oamenilor.
Puii, in numar mediu de 3-4, sunt orbi si surzi la nastere si cantaresc numai 60-80g. Ochii puilor se deschid dupa 3 saptamani si ei parasesc pentru prima data cuibul la varsta de 9 saptamani. Mama raton isi ingrijeste singura puii pana la varsta de circa 5-6 luni, cand devin independenti.
Ca animale de companie
Ratonii sunt uneori tinuti ca animale de companie, desi aceasta practica este descurajata de multi experti, datorita posibilei agresivitati. Totusi, daca sunt sterilizati, ratonii pot deveni mai putin agresivi, desi vor ramane intotdeauna niste animale salbatice, care nu pot fi dresate. De altfel, in unele state din SUA detinerea ratonilor ca animale de companie este permisa numai in baza unei aprobari speciale.
Conservare
Desi vanati pentru carne si blana, desi deseori exterminate din cauza pagubelor pe care le produc, populatiile de ratoni par sa infloreasca in loc sa scada. Totusi, in unele zone este interzisa uciderea ratonilor fara o aprobare speciala.

Publicat la: 22-10-2008
Distribuie: Tweet