Chitcanii (Soricidae) - pagina 4 | 4animale.ro

Chitcanii (Soricidae)

Crocidura russula

Sunt vanatori foarte iscusiti si curajosi, care ingereaza de obicei, la fiecare 24 de ore, o cantitate de hrana egala cu 80-90% din propria lor greutate. Insectele nu sunt singura lor sursa de hrana, ei se hranesc si cu diferite alte nevertebrate, mici mamifere, soparle, broaste, fructe si seminte. De asemenea, sunt necrofagi, infruptandu-se din orice les care le iese in cale. Chitcanii de apa se hranesc si cu pesti si insecte de apa.

Daca pamantul este moale ei pot sapa cu ajutorul botului pentru a dezgropa hrana aflata chiar si la o adancime de 12cm sub pamant. Datorita mirosului extrem de dezvoltat chitcanii sunt capabili sa descopere chiar si prazi de dimensiuni foarte mici: 1-2mm.

Reproducere

Femela chitcan isi anunta perioada de receptivitate sexuala prin emiterea unor mirosuri specifice si prin anumite miscari ale cozii. Chitcanii se imperecheaza de 2 si chiar mai multe ori pe an. O femela se poate imperechea cu mai multi masculi pe parcursul aceleasi perioade de receptivitate, astfel incat ea poate naste pui cu paternitate diferita.

Multe specii de chitcani isi amenajeaza cuiburi din frunze si iarba, in locuri ferite si protejate.

Ritualul de imperechere este de obicei dur si violent, femela alungand masculul imediat dupa terminarea actului sexual. Ovulatia are loc la cateva ore dupa imperechere si perioada de gestatie dureaza 17-32 de zile, in functie de specie. In general femelele nasc 3-7 pui golasi, cu ochii si urechile inchise si complet neajutorati. Ei se dezvolta insa foarte repede, mama chitcan ingrijindu-i doar pana in jurul varstei de 3-4 saptamani.

De multe ori, daca mama chitcan doreste sa-si mute puii, acestia formeaza un sir indian in spatele ei, o “caravana”, prinzand fiecare in gura coada celui din fata.

Odata intarcati puii isi vor croi o viata proprie si vor fi gata pentru prima imperechere inainte de a implini 1 an.

Conservare

In prezent 28 de specii de chitcani sunt declarate pe cale de disparitie si multe alte zeci (mai mult de o treime din numarul total) sunt declarate protejate. Existenta chitcanilor este amenintata din cauza micsorarii habitatelor si folosirii ierbicidelor. In Marea Britanie toate speciile de chitcani sunt protejate prin lege.

Publicat la: 27-06-2008
Distribuie: Tweet