Pisicile au multe caracteristici foarte cunoscute de toata lumea: sunt moi si pufoase, sunt foarte dragute si dragastoase si sunt independente. Dar exista si aspecte pe care numai stapanii de pisici le pot intelege cu adevarat.
1. Intotdeauna ai pe haine par de pisica
De cand ai pisica nu ai mai avut niciodata vreo clipa in care sa nu ai par de pisica pe haine. Atat de multe solutii ai incercat (role adezive, aspiratoare speciale etc.), atat de mult te-ai chinuit sa scapi de firele de par subtiri si pufoase, dar foarte enervante pentru ca se “lipesc” de orice, incat, recent, ai decis ca nici nu mai merita efortul sa tot incerci sa scapi de aceasta pacoste numita “par de pisica”.
2. Ai incetat sa mai pui orice obiecte pe orice suprafete
La inceputul aventurii tale “pisicesti”, mai puneai inca, poate, cateva flori in vreo vaza pe vreo masa, vreo decoratiune draguta pe masuta de cafea sau poate iti lasai smartphone-ul periculos de aproape de marginea biroului. Acum, esti foarte ordonat si nu mai lasi nimic la voia “intamplarii”. Ai invatat rapid ca pisicile nu vor “ierta” niciun obiect care poate fi daramat de pe vreo suprafata.
3. Nu te mai tulbura niciun fund de pisica fluturat prin fata ochilor
De fapt, esti chiar bucuros atunci cand pisica iti intoarce fundul si ti-l plimba pe la nas, pentru ca ai cercetat si ai aflat ca asta este modul pisicilor de a-ti arata ca te plac si ca au incredere in tine.
4. Pisicile dorm intr-una, cu exceptia intervalului orar 04-06 dimineata
Ai observat totusi ca exista un interval orar in care pisica ta sigur nu doarme si in care va vrea sa te "bucure" si pe tine: cam cu 3-4 ore inainte sa sune ceasul care te trezeste dimineata.
5. Pisicile prefera o simpla cutie de carton celui mai scump si exclusivist pat de pisica pe care l-ai gasit la petshop
Ai petrecut o gramada de timp la petshop-uri tot cautand un pat frumos, calduros si moale pentru pisica ta. Ai studiat cu atentie materialul din care e facut, sa nu-i irite pielea, dar sa se potriveasca la culoare si cu mobila din camera. Dar, dupa ce l-ai cumparat, ti-a devenit absolut evident ca pisicii i s-a parut mult mai atractiva cutia de carton in care era ambalat patul.
6. Pisica ta mananca mancare mai buna decat tine
Tu mananci orice mancare se gaseste de cumparat la magazin. Pisica ta mananca numai mancarea de calitate superioara, fara gluten, fara organisme modificate genetic, certificata organic, care se poate gasi in orasul tau.
7. Ai acceptat ca in casa ta pisica este seful
Nu te mai chinui sa te prefaci. Toata lumea stie cine e seful in casa in care exista o pisica. Indiciu: este vorba despre cine vrea sa stea pe laptop exact cand tu ai vrea sa lucrezi la el.
Publicat la: 24-05-2021
Distribuie: Tweet