Cata apa trebuie sa bea un caine? | 4animale.ro

Cata apa trebuie sa bea un caine?

Hrana Caini

Caine insetat

Apa este componenta principala a oricarei celule sanatoase. Fara apa, corpul cainelui dumneavoastra nu va putea functiona corect, mai exact, se va deshidrata. Asadar, deshidratarea se poate produce daca nu furnizati cainelui apa proaspata suficienta in fiecare zi.

De cata apa are zilnic nevoie un caine?
In general, un caine bea 60-70ml apa per kg corp, dar necesarul de apa variaza foarte mult in functie de diversi factori. Asadar, nu este intelept sa restrictionati accesul cainelui la oricata apa doreste sa bea. De asemenea, nu este necesar sa calculati exact cata apa bea cainele dumneavoastra pe parcursul unei zile. Faceti asta doar daca va solicita veterinarul. Deci, asigurati-va ca oferiti oricand animalului acces la apa proaspata si curata, in recipiente care sa fie curatate zilnic.
De exemplu, un caine care mananca multa mancare umeda, va avea un necesar mai mic de apa, intrucat mancarea umeda contine 68-80% apa. De asemenea, un caine bolnav, care are o suferinta, nu va bea apa cat sa-si acopere necesarul; asadar, daca animalul dumneavoastra nu bea suficienta apa si suspectati ca ar putea fi bolnav, cereti sfatul unui veterinar.
Exista si cazuri in care cainele va bea mai multa apa decat de obicei. De exemplu, atunci cand este cald sau atunci cand el depune mult efort fizic, care trebuie sustinut cu hidratare suficienta. Totusi, in cazul in care observati ca aimalul bea multa apa si urineaza mai mult decat de obicei, fara sa aiba motivele enumerate mai sus, consultati un veterinar intrucat si situatia aceasta poate fi semnul unei boli.

Ce se intampla in cazul in care cainele nu bea apa suficienta?
Organele interne ale cainelui nu pot functiona in absenta apei. Fara apa suficienta cainele se deshidrateaza si, astfel, apar rapid afectari ale functiilor organelor sale. In general, un caine sanatos isi va acoperi singur nevoia de apa, insa exista anumite boli care pot determina aparitia deshidratarii: bolile renale, cancerul, diabetul sau alte disfunctii metabolice.

Cum puteti verifica daca animalul este deshidratat
Exista o manevra simpla care va poate arata daca animalul este deshidratat:
- apucati cu delicatete pielea dintre umerii cainelui
- ridicati pliul de piele usor si delicat si apoi dati drumul
- observati procesul de revenire al pielii la locul ei
Pielea trebuie sa revina rapid la locul ei, fara ezitari. In cazul in care deshidratarea este prezenta, pliul de piele va reveni cu greu la locul lui sau este posibil chiar sa ramana ridicat pentru o perioada de timp.
Iata si alte semne ale deshidratarii prezente la caini:
- gingiile apar uscate, lipicioase sau palide
- ochii sunt uscati, infundati in orbite
- nasul si gura sunt uscate
Daca aveti suspiciuni cu privire la cantitatea de apa pe care o bea cainele dumneavoastra sfatuiti-va cu veterinarul, hidratarea este mult prea importanta ca sa fie ignorata.

Publicat la: 09-02-2021
Distribuie: Tweet