Broastele testoase de uscat Testudo hermanni si Testudo graeca | 4animale.ro

Broastele testoase de uscat Testudo hermanni si Testudo graeca

Testudo graeca

Broastele testoase sunt reptile care fac parte din clasa Reptilia, supraordinul Chelonia si sunt unele dintre cele mai vechi reptile aparute pe Pamant. Multe specii au disparut si altele sunt specii protejate, fiind pe cale de disparitie. In prezent exista circa 300 de specii de broaste testoase pe glob. Broastele testoase de uscat Testudo hermanni si Testudo graeca fac parte din ordinul Testudines, genul Testudo. Cele doua specii sunt destul de asemanatoare si pot fi intalnite si in sudul Europei (inclusiv in Romania). Atentie! Ele sunt specii protejate, vanarea, comercializarea si detinerea lor fiind strict interzise de legislatia in vigoare!

La fel ca majoritatea reptilelor, testoasele sunt animale poichiloterme, avand nevoie de surse externe de caldura pentru a-si mentine si regla temperatura corpului. Sunt animale active, diurne.

Multi oameni nu isi dau seama cat de mari pot ajunge broastele testoase si nici cat de mult pot trai. O broasca testoasa de uscat poate atinge usor la maturitate 25-30cm in diametru si 2-3kg in greutate. In conditii optime de viata broscutele pot trai chiar si peste 75 de ani! Carapacea lor este foarte convexa, mai ales in partea centrala si este ovala la exemplarele mature si aproape circulara la exemplarele tinere. Pielea este solzoasa. Masculii sunt usor mai mici decat femelele, dar au cozi mult mai lungi decat femelele.

Testudo hermanni are carapacea si plastronul, la exemplarele mature, galbene-pai sau portocalii, iar la cele batrane galbene-verzui si chiar verzi-maslinii, placile carapacei sunt patate cu cafeniu-negricios in partea anterioara. Ochii sunt negri-albastri sau negri-cafenii.

Testudo graeca are carapacea galbuie-intunecat, cafenie uniform sau maslinie, fiecare placa fiind marginita de pete negre, neregulate, iar exemplarele tinere sunt maslinii sters sau galbui cu pete negre pe marginea fiecarei placi.

Publicat la: 02-10-2007
Distribuie: Tweet