Hranirea papagalului Micul Alexander | 4animale.ro

Hranirea papagalului Micul Alexander

Hrana Papagali

Micul Alexander

Nutritia echilibrata si variata a papagalilor cu guler negru (Psittacula krameri) este secretul cresterii lor cu rezultate foarte bune. Majoritatea problemelor de sanatate pe care le pot dezvolta acestia se datoreaza unei alimentatii defectuoase. In habitatul lor natural, papagalii cu guler negru au o alimentatie constituita din: seminte, fructe, diverse boabe, flori, vegetale, muguri, nectar. In India si Pakistan aceste pasari sunt de multe ori considerate foarte daunatoare de catre fermieri, intrucat se aduna in stoluri foarte mari si “ataca” recoltele de orez, cafea si chiar livezile.

Majoritatea oamenilor considera ca alimentatia unui papagal trebuie sa fie alcatuita numai din seminte. Cele mai recente studii recomanda insa hranirea papagalului cu guler negru cu seminte numai in procentaj de maxim 30%, deoarece o astfel de dieta este saraca in vitamina A, proteine si calciu si prea bogata in grasimi. Astfel, cautati sa oferiti papagalului dumneavoastra in special peletele specifice disponibile in magazinele de specialitate, intrucat acestea ii vor asigura o alimentatie echilibrata. Verificati prospetimea peletelor si mixurilor de seminte! Nu le oferiti papagalului daca sunt mucegaite sau infestate cu paraziti! In afara de aceste pelete si de mixurile de seminte, oferiti micului Alexandru si o varietate de fructe: mar, para, struguri, kiwi, mango, pepene, portocala, alune, banana, ananas, caisa etc. Dintre legume le puteti oferi: morcov, cartof, broccoli, sfecla, laptuca, napi, ardei gras, varza de Bruxelles, rosii bine coapte, castravete, conopida, vinete, boabe de porumb, fasole, mazare. Inainte sa oferiti legumele si fructele spalati-le bine, taiati-le in bucatele mici si evitati vegetalele care au fost tratate cu chimicale. Pasarile isi aleg hrana si in functie de aspectul si textura ei, nu numai de gust. Fiti inventivi atunci cand pregatiti masa papagalului dumneavoastra, tineti cont de culorile legumelor si fructelor!

Incercati sa obisnuiti de mic papagalul dumneavoastra cu o dieta echilibrata pentru a-i asigura o viata sanatoasa. Papagalii cu guler negru nu sunt dificil de obisnuit cu tipuri noi de mancare si nu vor refuza aproape nimic din ceea ce li se ofera, apetitul lor fiind destul de mare. Totusi, daca observati ca papagalul dumneavoastra refuza peletele in favoarea semintelor, incercati sa nu le oferiti in acelasi timp ambele tipuri de mancare. Oferiti-le cateva zile numai seminte, cateva zile numai pelete, rotind astfel alimentatia.

Publicat la: 26-09-2007
Distribuie: Tweet