Imperecherea hamsterilor pitici - monta, nasterea si dezvoltarea puilor | 4animale.ro

Imperecherea hamsterilor pitici - monta, nasterea si dezvoltarea puilor

Reproducere Hamsteri

Pui de hamster pitic.

Imperecherea va trebui sa aiba loc seara, dupa apusul soarelui. In cazul in care perechea nu imparte deja aceeasi cusca, introduceti deci seara masculul si femela impreuna si, daca se accepta, lasati-i impreuna. Initial hamsterii se vor mirosi si adulmeca reciproc. Daca femela hamster pitic este gata de imperechere, se va cabra si isi va ridica coada, ramanand nemiscata in aceasta pozitie, invitand masculul sa o incalece. Actul efectiv de imperechere dureaza cateva secunde si va fi repetat de mai multe ori. Dupa fiecare act sexual hamsterul mascul se va spala. Nu indepartati masculul din cusca decat daca nu mai doriti un nou rand de pui. Masculul va juca un rol activ la nasterea si ingrijirea puilor. Mai mult decat atat, in cazul hamsterilor Campbell, indepartarea masculului in primele 2 zile dupa copulatie va determina femela sa piarda sarcina.

Gestatia femelei hamster pitic dureaza in general 18-30 zile (in medie 21 de zile), mai mult decat in cazul hamsterului sirian. Gestatia la hamsterii pitici Roborovski dureaza aproximativ 30 de zile. Este bine sa va marcati in calendar data la care s-au imperecheat hamsterii (daca o cunoasteti) pentru a fi pregatiti si a putea respecta termenul pentru ultima curatenie a custii inainte de nastere. Spre sfarsitul perioadei de gestatie mamica hamster va arata ca un butoias, iar sfarcurile vor deveni vizibile. Puteti manipula femela (cu multa grija totusi) si puteti curata cusca pana maxim in a 15-16-a zi de la imperechere. Orice interventie dupa aceasta data poate determina probleme! Astfel, la ultima curatenie a custii, puneti femelei mancare si apa din abundenta, diverse materiale pe care sa le poata folosi la confectionarea cuibului (fasii de servetele moi neparfumate, bucatele de vata etc.) si indepartati toate accesoriile in care viitorii pui s-ar putea rani (roti de alergat, scari, rampe etc.). Femela care se pregateste sa nasca va trebui separata de grup si gazduita doar impreuna cu masculul pentru ca celelalte femele din colonie ii vor manca puii. Cu cateva zile inainte de nastere femela va „goni” masculul de langa ea, pentru a-l chema din nou in momentul nasterii.

Nasterea are loc seara si este precedata de o perioada de agitatie a femelei, poate dura cateva ore si nu trebuie sa fie deranjata in nici un fel. Nu atingeti hamsterii, nu mutati nimic din cusca, nu interveniti in nici un fel! Limitati-va la a privi de departe! Orice interventie o va panica pe mama si o va determina sa-si omoare, manance sau abandoneze puii! Nu atingeti puii, mirosul dumneavoastra va fi sesizat de catre mama si puii vor fi refuzati sau mancati! Limitati cat puteti de mult stresul si zgomotele din mediul ambiant al mamicii hamster!

Marimea sarcinii poate varia intre 1 si 14 pui! Numarul mediu de pui este totusi 4-6.

Publicat la: 08-04-2008
Distribuie: Tweet

Citeste si: