Amenajarea unei custi pentru porcusorul de Guineea | 4animale.ro

Amenajarea unei custi pentru porcusorul de Guineea

Ingrijire Porcusori de Guineea

Missy.

Amenajarea corecta a custii pentru gazduirea unuia sau mai multor porcusori de Guinnea este unul dintre cele mai importante aspecte ale cresterii cu succes a acestor animalute dragalase si deosebite. Deoarece porcusorul dumneavoastra isi va petrece mare parte a vietii sale in cusca, asigurati-va ca ii veti oferi o amenajare cat mai confortabila.
Dimensiunile custii, materialele de constructie
Dimensiunea minima a unei custi pentru un porcusor de Guineea este de aproximativ 0,6m2 iar pentru o pereche aveti nevoie de o cusca de minim 1m2. Cu cat porcusorii vor avea mai mult spatiu cu atat vor fi mai jucausi, mai activi si mai sanatosi. Din pacate, custile disponibile in general in magazinele de specialitate sunt mult prea mici pentru gazduirea in bune conditii a porcusorilor. Cusca ideala pentru un porcusor ar trebui aiba o suprafata de 1-2m2, dar multi iubitori de porcusori de Guineea le ofera acestora chiar cate o camaruta intreaga din casa lor. Este important sa retineti faptul ca, daca aveti mai multi porcusori trebuie sa mariti corespunzator cusca!
Puteti achizitiona cusca din comert desi ar fi de preferat sa o construiti dumneavoastra, adaptand-o nevoilor porcusorului si in acelasi timp lasandu-va libera creativitatea. Orice varianta veti alege este important sa retineti urmatoarele:
- porcusorul de Guineea are nevoie de o cusca bine aerisita, ideal cu fundul format dintr-o tava de plastic si peretii din gratii. Tava de plastic se poate curata usor si permite si schimbarea facila a asternutului
- custile cu fundul de lemn nu sunt potrivite intrucat permit patrunderea si stocarea urinei
- acvariile si custile tip acvariu nu sunt indicate intrucat nu permit o aerisire corespunzatoare si porcusorul va fi prea izolat fonic de exterior, ceea ce il va determina sa fie timid si fricos
- nu trebuie sa confectionati/achizitionati o cusca din materiale toxice care pot fi rontaite de porcusor, acesta avand tendinta sa muste si sa rontaie ceea ce il inconjoara.

Publicat la: 01-07-2009
Distribuie: Tweet