Ce trebuie sa stim inainte sa achizitionam un acvariu cu pesti de apa dulce - pagina 2 | 4animale.ro

Ce trebuie sa stim inainte sa achizitionam un acvariu cu pesti de apa dulce

Ingrijire Pesti de apa dulce

Ce trebuie sa stim inainte sa achizitionam un acvariu cu pesti de apa dulce

Puteti decide sa alcatuiti un acvariu cu mai multe specii de pesti si plante (nu neaparat originare din aceeasi zona geografica) sau il puteti dedica cresterii unei singure specii. Este foarte important sa achizitionati specii de pesti compatibile si sa nu suprapopulati acvariul.

Inainte de a cumpara un acvariu este foarte bine sa va informati cat mai in detaliu, sa evaluati costurile si sa decideti unde sa-l amplasati, intrucat un acvariu umplut cu apa este foarte greu! Pentru inceput, cumparati un acvariu de 40-50l. Desi pare ciudat, acvariile prea mici sunt mult mai greu de intretinut decat cele mari pentru ca echilibrul ecosistemului este mult mai fragil. Nu cumparati niciodata celebrele boluri de sticla pe post de acvariu! Pestisorii nu vor supravietui, aceste boluri sunt chiar intrezise la comercializare in unele tari (Italia). Acvariul nu trebuie pozitionat sub lumina directa a soarelui. El poate fi confectionat din sticla sau plastic si va trebui sa fie dotat cu diverse echipamente. Acestea sunt absolut necesare si fara ele pestisorii nu vor supravietui. Acvariul trebuie prevazut cu capac (previne evaporarea si “evadarea pestilor”) si cu un tub de neon pentru iluminare. Filtrul este foarte important, el absoarbe mizeria, mentinand astfel apa curata. Incalzitorul cu termostat mentine temperatura apei la valoarea potrivita pentru speciile de pesti pe care doriti sa le cresteti. Pe perioade scurte pestisorii pot rezista la variatii de temperatura, insa, pentru marea majoritate a speciilor de pesti de apa dulce este recomandata mentinerea unei temperaturi de 25°C. Pentru a respira, pestii extrag din apa cantitatea de oxigen necesara. De aceea, veti avea nevoie si de o pompa de aer care sa oxigeneze apa. Multe dintre filtrele de apa sunt prevazute si cu furtune de aer pentru oxigenare insa o pompa nu va strica niciodata. Mai aveti nevoie de un termometru cu care sa controlati temperatura apei, de un minciog pe care sa-l folositi la mutarea pestilor si de un furtun pentru scoaterea apei din acvariu. Pe fundul acvariului va trebui sa asezati substratul, ideal constituit din nisip grosier amestecat cu pietris fin.

Publicat la: 11-07-2007
Distribuie: Tweet