Cum sa dresam perusii - pagina 2 | 4animale.ro

Cum sa dresam perusii

Dresaj Papagali

Perus

3. Dupa ce s-a acomodat complet cu dumneavoastra si cu camera, iar frica si curiozitatea lui dispar, dresarea propriu-zisa poate incepe. Pentru a-l invata sa vorbeasca este foarte important sa stabiliti sa exersati zilnic, nu mai mult de doua sedinte, a cate 15 minute fiecare. Sedintele pot fi facute dimineata si seara (cand perusul este obosit si va asculta cu atentie tot ceea ce ii rostiti). Este extrem de important sa nu existe o alta sursa de zgomot imprejur, care sa-i poata distrage atentia (de exemplu: zgomote de masini, televizor, radio, aspirator, alte persoane, alte animale etc.) La inceput trebuie sa-l invatati cuvinte scurte, si treptat puteti sa-l invatati cuvinte lungi. Prima data va trebui sa-i repetati un singur cuvant clar si raspicat. Dupa primul cuvant, greul a trecut, urmatoarele cuvinte le va invata mai usor.

4. Dupa alte 12-15 cuvinte puteti trece la lucruri mai complicate: “Intrebari si raspunsuri”. Trebuie sa-i repetati mai intai intrebarea (exemplu: “Ce faci?”) apoi raspunsul (exemplu: “Bine!”). Odata ce perusul pronunta intrebarea dumneavoastra ii dati raspunsul; astfel el va realiza o legatura intre intrebare si raspuns. Cand dumeavoastra ii veti pune intrebarea “Ce faci?”, el va va raspunde “Bine!”

5. Daca doriti sa-l invatati sa faca aport e putin mai dificil. Trebuie sa-l invatati sa raspunda mai intai la semnalul de aport (pe care-l stabiliti dumneavoastra, de exemplu : “Vino aici”).

Daca doriti sa-l invatati sa va aduca obiecte dintr-o parte a camerei, trebuie mai intai sa-l invatati sa faca acest lucru din mers, apoi din zbor. In primul rand bateti usor cu degetul in masa, langa el. Daca va va raspunde prin a da cu ciocul inseamna ca e receptiv si va invata repede. Daca bateti cu degetul in masa la cativa centimetri de el, iar acesta vine spre deget, ii puteti face un traseu, pe care sa mearga dupa bataile dumneavoastra din deget. Gasiti un obiect pe care-l poate ridica cu ciocul si oferiti-l sa se joace cu el. Dati-i obiectului un nume si spuneti-i sa va aduca obiectul. Ori de cate ori va va aduce obiectul va trebui sa-l rasplatiti spunandu-i “Bravo!” sau dandu-i ceva de mancare. Succes la dresaj!

 

George Nazareanu

Publicat la: 02-03-2008
Distribuie: Tweet

Citeste si: