Imperecherea papagalilor Rosella - asigurarea conditiilor optime - pagina 3 | 4animale.ro

Imperecherea papagalilor Rosella - asigurarea conditiilor optime

Reproducere Papagali

Papagal Rosella

Cuibul
Daca aveti destul loc, puteti amplasa mai multe cuiburi artificiale in diferite zone ale coliviei, oferindu-le posibilitatea de a alege locul ideal pentru a se reproduce. Cuiburile ramase in plus pot fi scoase din colivie. Daca doriti sa le folositi pentru un alt cuplu, asigurati-va ca nu sunt contaminate cu acarieni, paraziti sau agenti patogeni. Odata ce perechea si-a ales cuibul acesta poate fi folosit ani de-a randul, in natura papagalii Rosella revin mereu la cuiburile din anii precedenti. Nu va recomandam sa le folositi pentru un alt cuplu, intrucat sunt greu de sterilizat.
Cuibul trebuie sa aiba forma unui paralelipiped si poate fi confectionat chiar de dumneavoastra, din placaj gros, pentru a evita ca papagalii sa-l distruga cu ciocul lor puternic. Cuibul ar trebui sa aiba circa 20-25cm latime, 20-25cm adancime si 40-60cm inaltime, prevazut in partea de sus a unei laturi (la circa 10cm de acoperis) cu o gaura cu diametru de 6,5-7,5cm pentru a permite pasarii sa intre (majoritatea papagalilor, prefera o intrare cat sa se strecoare prin ea). Gaura de intrare poate sa fie rotunda sau patrata. Pentru a va stimula papagalii sa se imperecheze, construiti cuibul lasand o gaura de intrare mai mica decat necesar. Papagalii vor fi astfel incitati sa “decupeze” lemnul cu ciocul pentru a patrunde inauntru si depune oua.
Cuibul va trebui deci sa fie suficient de mare pentru a putea gazdui 4-6 puisori si sa fie prevazut cu o usita (fereastra de vizitare) pe care sa o folositi pentru inspectie si curatenie. Fereastra de vizitare trebuie sa aiba o latime sau un diametru de circa 10-12cm. Intrarea in cuib trebuie obligatoriu prevazuta in interior cu o scarita pentru a permite intrarea si iesirea cu usurinta din cuib si pentru a evita ca papagalii sa distruga ouale aterizand direct pe ele.
Puteti acoperi podeaua cuibului cu un strat de cativa cm de talas. Cuibul va fi inspectat in special de femela si “imbunatatit” de aceasta conform propriilor dorinte, ceea ce poate insemna ca va incerca sa arunce talasului in afara cuibului.
Cuibul trebuie pozitionat intr-o zona adapostita si protejata a coliviei, in partea superioara a acesteia, dar nu foarte aproape de acoperis, deoarece pot aparea probleme in lunile cu temperaturi ridicate.

Publicat la: 18-05-2009
Distribuie: Tweet