Imperecherea papagalilor nimfa - comportamentul in perioada de reproducere - pagina 2 | 4animale.ro

Imperecherea papagalilor nimfa - comportamentul in perioada de reproducere

Reproducere Papagali

Pereche de nimfe in cuib.

- isi va ridica varfurile aripilor pentru a atrage atentia femelei. Priviti din spate papagalul atunci cand ia aceasta pozitie si veti observa ca aripile au forma unei inimi. Acest comportament este manifestat de obicei in combinatie cu alte comportamente specifice de curtare.

- va fluiera si va vocaliza in diferite feluri pentru a atrage femela. Fiecare mascul poate avea propriul sau cantec de chemare specific, “compus” de el insusi, pe care il va repeta continuu.

- va inspecta si cerceta cuibul inaintea femelei, pentru a se asigura ca este potrivit. Va intra inauntru, va canta si va lovi cu ciocul peretii cuibului pentru a-si chema partenera. Va aduce eventual si mici modificari cuibului, muscand din marginile gaurii de acces pentru a o “personaliza”.

Nu intotdeauna “dansul nuptial” este romantic si dulce. Uneori partenerii papagali se mai cearta, asa cum le sta bine indragostitilor si la fel cum se intampla si in cazul oamenilor. Totusi, daca certurile degenereaza in raniri, perechea trebuie despartita. Unii masculi obisnuiesc sa smulga penele de pe capul sau spatele femelelor. De obicei, masculii sunt mai doritori decat femelele si vor incerca sa le faca pe acestea sa intretina mai multe raporturi sexuale decat doresc ele. Astfel, literatura de specialitate a inregistrat chiar cazuri in care femelele au fost sechestrate in cuiburi de catre masculi, care nu le lasau nici sa iasa, nici sa manance sau sa bea apa. Ideal este sa aveti grija ca ghearele masculului sa nu fie prea lungi si ascutite pentru ca femela nu il va tolera daca o raneste.

Cercetarile stiintifice au demonstrat ca papagalii nimfa, la fel ca si oamenii, tind sa-si aleaga un partener cu un temperament diferit de al lor insusi. Astfel, un mascul agresiv va prefera o femela docila si vice versa. Uniunile care se bazeaza pe acest aspect al “contrariilor care se atrag” sunt cele mai durabile si cele care inregistreaza evolutia cea mai lina.

Uneori, chiar si parteneri de acelasi sex care impart colivia se pot comporta ca un cuplu, unul asumandu-si rolul femelei iar celalalt al masculului. Totusi, aceste cupluri nu se vor imperechea si, evident, nu vor putea produce pui.

Publicat la: 17-11-2007
Distribuie: Tweet

Citeste si: