Imperecherea papagalilor gri africani (Jako) - depunerea oualor, clocitul si eclozarea puilor - pagina 2 | 4animale.ro

Imperecherea papagalilor gri africani (Jako) - depunerea oualor, clocitul si eclozarea puilor

Reproducere Papagali

Oua de papagal Jako

Este bine sa NU verificati cuibul papagalilor Jako decat extrem de rar si numai daca este absolut necesar. Marea majoritate a papagalilor Jako vor tolera foarte greu sau chiar deloc inspectiile in cuib. Acestea trebuie facute cu foarte mare grija si numai atunci cand ambele pasari se afla afara din cuib. Pasarile se pot speria daca le deschideti cuibul si pot sparge din greseala unul sau mai multe oua ori pot deveni chiar agresive. De asemenea, multi papagali care au fost deranjati de astfel de invadari ale teritoriului nu si-au mai ingrijit cum trebuie ouale. Pentru a evita acest lucru ideal este sa gasiti o solutie sa asezati cuibul in asa fel incat sa-l puteti inspecta din afara coliviei. In cazul in care puteti inspecta cuibul numai daca introduceti mana in colivie, papagalii se vor speria si vor intra imediat in cuib, nelasandu-va sa va apropiati. Manipulati ouale cu mare grija, sunt foarte fragile! Cel mai bine este sa “uitati” faptul ca papagalii au oua si sa-i deranjati cat mai putin, lasandu-i sa se descurce singuri. Oricum, papagalii gri africani sunt de obicei parinti excelenti.
Eclozarea oualor va avea loc la circa 26-30 zile masurate de la inceputul procesului de incubatie. In zilele premergatoare eclozarii oferiti mai multe alimente moi parintilor pentru a-i obisnui bine cu acest tip de mancare pe care-l vor oferi si puilor. Nu va grabiti sa inlaturati ouale daca nu au eclozat dupa trecerea celor 30 de zile, mai asteptati pana se implinesc 35 de zile. Uneori procesul de incubatie incepe mai tarziu decat crede stapanul datorita faptului ca unele conditii necesare nu au fost indeplinite decat mai tarziu. Eclozarea puilor este de obicei asincrona (nu toti puii eclozeaza in aceeasi zi). Inainte de eclozare puiul poate incepe sa piuie din interiorul oului. Puiul reuseste sa sparga coaja oului cu ajutorul unui dinte si acest proces de eclozare poate dura chiar cateva ore bune, in functie de forta si vigoarea puiului, dar si de grosimea cojii. Dupa aceasta “munca” obositoare puii se “odihnesc” de obicei sezand pe spate, cu burtile in sus, nefiind suficient de puternici ca sa stea pe picioruse. Nu va alarmati, aceasta pozitie este perfect normala. Detalii referitoare la viata si cresterea puilor dupa momentul eclozarii puteti gasi aici.

Publicat la: 29-09-2008
Distribuie: Tweet