Hranirea soparlelor Gecko Leopard | 4animale.ro

Hranirea soparlelor Gecko Leopard

Hrana Soparle

Gecko Leopard

Gecko Leopard este insectivora. Ea nu mananca vegetale si nici carne, desi, ocazional, cate un soricel roz poate fi oferit numai exemplarelor mature sau femelelor gestante. Hrana soparlei Gecko Leopard trebuie sa fie alcatuita in principal din greieri (Gryllus domesticus, Acheta domesticus), viermi de faina (Tenebrio molitor) si viermi de ceara (Galleria melonella). Le puteti oferi si viermi de matase (Bombyx mori) sau lacuste (Melanopus spp.) Hrana trebuie oferita vie pentru ca Gecko Leopard este atrasa de miscare si ceea ce este mort nu va prezenta interes.

Este ideal ca, inainte sa fie “sacrificate” soparlei, insectele sa fie bine hranite. In acest fel veti asigura si “leopardului” cantitatea de nutrienti necesara. Hraniti insectele cu 24 de ore inainte sa le oferiti soparlei. Puteti creste si inmulti chiar dumneavoastra insectele respective, nu este dificil si nici nu va ocupa prea mult timp. Ele se inmultesc rapid, astfel incat veti avea mereu o sursa de hrana suficienta si ieftina pentru leopardul dumneavoastra. Este foarte important sa aveti grija ca insectele sa nu se hraneasca cu alimente pe care s-a dezvoltat mucegai sau sa traiasca in incinte in care exista mucegai (si alte ciuperci sau bacterii) intrucat ingestia de mucegai poate crea grave probleme soparlei Gecko. De asemenea, nu oferiti insecte care au fost expuse contaminarii cu chimicale. Va trebui sa fiti atenti si la dimensiunea insectelor. Ca regula generala, cautati sa le oferiti insecte nici prea mici (care sa nu le suscite interesul), dar nici prea mari (pe care sa nu le poata inghiti si digera). O insecta nu ar trebui sa fie in latime mai mare decat o jumatate din latimea capului soparlei si in lungime mai mare decat lungimea capului soparlei.

Gecko Leopard au nevoie de suplimente de vitamine (in special vitamina D3) si calciu. Puteti pudra insectele cu un astfel de amestec inainte sa le oferiti soparlei. Introduceti insectele intr-un recipient (borcan) in care ati pus si praf de calciu si vitamine. Acoperiti recipientul si agitati-l pana observati ca insectele s-au acoperit de praful respectiv.

Puii de Gecko Leopard trebuiesc hraniti zilnic, ei vor manca aproximativ 10 insecte mici la o masa. Suplimentati-le fiecare masa cu calciu si vitamine. Adultii pot fi hraniti o data la doua zile si vor manca aproximativ 8 insecte mari (cam cat marimea capului lor). Oferiti adultilor suplimente de calciu si vitamine de 1-2 ori pe saptamana. Femelele gestante trebuie sa primeasca mai mult calciu.

Publicat la: 27-07-2007
Distribuie: Tweet