Lupul (Page 2 of 2)

Buna seara:) Nu am mai intrat de mult pe aici pe site, din anumite motive. Asta ca sa nu va puneti intrebari de genul "cine-i"?
Imi picara ochii pe acest subiect si as aduce niste lamuriri:

-Lupii nu ataca oamenii, ei se feresc de om.
-Lupii au o preferinta pentru carnea de caine. Daca au de ales intre oaie si caine, aleg cainele. Spunea cineva ca au mancat lupii caini in orasul Brasov...ganditi-va ca daca nu erau impuscate animalele care constituie hrana lor, scene de genul acesta nu aveau loc.
-Am colindat muntele de mic copil, dar nici cei mai impatimiti "povestitori" (citeste "mincinosi") la cea mai crunta betie nu au pomenit vreodata ca au intrat lupii in scara blocului:| E drept ca acum 50-60 de ani intrau in sate si atacau animale...dar nu intrau in curti decat asa...ca o minune in curtile marginase satului si mai izolate. Povestiri din acestea cu oameni fugariti pe zapada si sfasiati de lupi sunt baliverne...ei de fapt vizau caii de la sanie sau boii, dar omul in panica lui... Povestile astea de groaza au o explicatie: omul are o innascuta inclinatie de a se autovictimiza. ceea ce este o componenta innascuta a psihicului uman.
-Spunea cineva ca daca vede unul, trebuie sa fugi ca leopardul. GRESIT! Fuga nu face altceva decat sa starneasca instinctul de vanator al lupului. E de ajuns sa fluieri in padure din cand in cand ca lupul sa nu stea in calea ta, la fel si ursul. Daca intamplator dai de unul, nu figi ca te prinde cu siguranta...te lipesti cu spatele de pom. Cat timp esti in picioare, nu ataca. Situatia se schimba daca aluneci sau cazi de oboseala. Nu se stie deloc de vreun caz concret in care lupul sa fugareasca un om si sa il pape...nici macar in cazul din Ontario.
-Spunea cineva ca lupoaica isi apara puii...nici vorba. Nu spun unde isi fac lupii de regula culcusul, ca sa nu-i vina cuiva vreo idee.  Daca simte lupoaica primejdie, muta puii...dar daca o surprinzi la barlog fuge, nu sta sa ii apere.
-La o intalnire intamplatoare cu lupul in padure, ai tendinta sa fugi...gresit cum spuneam. Atacul sau simulat nu face decat sa te sperie, sa vada cu cine are de-a face. Daca te tii curajos (fara sa il ataci) ai sanse sa scapi. NICIODATA nu te uiti in ochii lui caci va considera asta un atac!
-In fine...lupul nu suporta zgomotul de fier (cana si lingura), steguletele si zgomotul de lant tarat.

Acum, ca sa va lamuriti, am gasit pt voi o poveste veche....despre cum apar povestile cu lupi:/
Pana la urmatoarea mea aparitie cam peste 6 luini sau un an...poate aduceti contraargumente:)

Povestile cu lupi au datina lor: se cer povestite seara la gura sobei,"la o lulea" atunci cand e viscol afara. Se povestesc atunci tot felul de intamplari iar lupul capata chip de stihie a padurii sau de balada.
Povestile incep cam asa: " o noapte cu luna plina, un ger de crapa pietrele si copacii par fantome ale padurii. E ger napraznic, nu misca nimic, rasuflarea inghetata a iernii incremeneste orice miscare. Pe o astfel de vreme numai lupii umbla..."

Povestile infioratoare cu oameni haituiti de lupi pe zapada sunt mai degraba rodul relatarii celor speriati de intalnirile nocturne cu lupul dar si apetitul de senzational care se pare e o trasatura specifica psihicului uman.

Am gasit o povestire...pe care o redau compilata, intamplare petrecuta in iarna lui 1963...

" Era o dimineata geroasa cu promoroaca. I.B. un taran batran si calit de necazuri porni dis de dimineata la 4 sa ajunga la drumul mare cu treburi. Strans in cojoc , omul o porni la drum spargand zapada scortoasa, cu felinarul in mana ca sa sparga bezna noptii.

Era cam multisor de mers pana la drumul mare. Omul mergea voiniceste. Deodata se opri si se uita inapoi. Privirile i se oprira pe silueta unui lup mare cum nu mai vazuse vreodata. Venea dupa el adulmecandu-i urmele, oprindu-se din cand in cand, parca pentru a pastra neschimbata distanta dintre ei. Cu o voce sanatoasa, omul dadu gura lupului agitand felinarul in acelasi timp. Lupul se opri saltandu-si capul, care pe albul zapezii i se paru omului enorm de mare. Mai tipa o data la dihanie care nu se urni din loc. Taranul indrazni sa-si continuie drumul, dar dupa cativa pasi vazu ca dihania il urmareste. Il cuprinse un fior de-i ingheta sangele in vene si curajul lui incercat in astfel de situatii incepu sa-l paraseasca.

Ochii scanteietori ai lupului il fixau in intuneric. Incoltit de spaima si fara multa chibzuinta, omul alerga spre un copac cu gandul sa se suie in el. Efortul ii fu zadarnic, creanga inghetata se rupse si omul cazu in zapada. Masura din ochi distanta intre el si lup care paru ca se scurtase. Aruncand cojocul si lasand felinarul, omul reusi sa se catere in copacul salvator. Lupul veni incet pe poteca facuta si se aseza la baza pomului sigur pe prada care nu putea sa-i scape. deznadajduit, omul se si vedea rapus de dihania blestemata; tipa dupa ajutor dar nu-i raspunse nimeni. Surprins de linistea lupului fata de foc, felinarul fiind aprins, cu ultimele puteri isi chema in ajutor dulaul sau de acasa, nefiind distanta mare. Lupul incepu sa dea din coada cu prietenie...

Caci vedeti dvs...ce intamplare! Era chiar dulaul lui de acasa care venise sa-l insoteasca si sa-l apere de lupi!"

Adaugat: 28-01-2010 21:46

Puneti-va intrebarea ce povesti ieseau daca taranul ajungea la drum si nu isi dadea seama de pacaleala=)