Campionatul Mondial al Cainilor de Salvare - un regal chinologic | 4animale.ro

Campionatul Mondial al Cainilor de Salvare - un regal chinologic

Chinotehnie Caini

Caine participant la competitie

Pe 4 si 5 iulie 2009 am fost la Craiova, la Campionatul Mondial al Cainilor de Salvare. Am petrecut acolo doua zile superbe, pline, in exclusivitate, numai de surprize placute.
Organizarea impecabila m-a facut sa ma bucur profund ca sunt romanca si sa fiu mandra de faptul ca Romania a marcat un punct important pe tabela mondiala a organizatorilor de evenimente chinologice. Cu siguranta, chinologia romaneasca va incepe de acum inainte sa-si scrie istoria. Iar toate acestea au fost posibile prin eforturile de ani de-a randul ale Centrului de Educare Canina din Craiova – o echipa de adevarati oameni, coordonati de un lider pentru care nimic nu este imposibil: prof. Liviu Ionescu.
Cele doua zile au fost un prilej de a simti si experimenta emotii si lucruri uitate si pierdute demult in nebuloasa vascoasa a vietii moderne intr-o societate moralmente aflata in deriva.
Doresc, in primul rand, sa subliniez cititorilor faptul ca organizatiile de salvare sunt alcatuite din voluntari, care nu sunt remunerati de nimeni pentru orele chinuitoare pe care le petrec in misiunile de salvare. Incredibil sau nu, mai exista inca oameni al caror scop este ajutorul si salvarea semenilor lor aflati in dificultate! Din fericire, mai exista inca oameni dispusi sa-si sacrifice timp, bani, nervi si sanatate pentru a aduce alinare altora!
Un alt lucru care m-a impresionat in mod cu totul special a fost simbioza absoluta in care traiesc omul (conductorul, in acest caz) si cainele sau. Relatia pe care cei doi o au e greu de descris in cuvinte si trebuie vazuta si auzita pentru a putea fi simtita cu adevarat. Cainele este o prelungire a omului si omul o prelungire a cainelui. Impreuna formeaza un singur organism, o noua entitate vie cu puteri si capacitati inzecite.

Publicat la: 07-07-2009
Distribuie: Tweet