De ce pestisorul meu Betta isi pierde solzii? | 4animale.ro

De ce pestisorul meu Betta isi pierde solzii?

Sanatate Pesti de apa dulce

Betta splendens

Solzii pestilor protejeaza corpul acestora de pradatori si de obstacolele din mediul inconjurator, dar ajuta si la deplasare. Pestii Betta au corpuri delicate care sunt vulnerabile la diferite infectii si la raniri. Articolul de fata prezinta principalele cauze care determina pierderea solzilor la pestii Betta si modalitatile de prevenire a acestui fenomen.
1. Pestisorul s-a ranit fizic
Aceasta este cea mai frecventa cauza care produce pierderea solzilor la pestii Betta. Ea se datoreaza fie lovirii sau frecarii pestisorului de diverse obiecte care se afla in acvariu, fie manipularii brutale a pestelui de catre acvarist.
Pentru a evita aceste evenimente este necesar sa va asigurati ca in acvariu nu exista obiecte ascutite sau aspre de care sa se loveasca pestisorul. In acelasi timp, este necesar sa fiti foarte atent si delicat atunci cand manipulati pestisorul.
2. Petisorul a fost ars de incalzitor
Exista anumite incalzitoare de acvariu care se pot incalzi atat de tare incat pot provoca arsuri pestilor care se ating de ele si astfel, caderea solzilor. Acest lucru este foarte periculos intrucat produce pestilor rani care sunt expuse infectiilor. Un pestisor Betta ars are nevoie de o apa foarte curata si tratata pentru a evita infectarea ranilor.
Pentru a evita producerea acestor arsuri este necesar sa folositi doar incalzitoare de calitate, sa nu achizitionati unele ieftine, de mana a doua sau contrafacute.
3. Apa din acvariu nu are proprietatile necesare
Apa de calitate slaba in acvariu poate provoca un numar incredibil de mare de probleme de sanatate pestisorilor. Apa cu niveluri ridicate de amoniac, nitriti si nitrati sau cea cu PH prea mare sau prea mic este coroziva pentru solzi.
Asadar, este necesar sa va ingrijiti ca apa din acvariu sa aiba in permanenta calitatile optime pentru pestisorul Betta. Pentru a realiza asta va trebui sa o testati din cand in cand si, eventual, chiar sa o tratati cu solutii le potrivite.
4. Pestisorul are o infectie fungica
O infectie fungica va determina aparitia pe solzi a unui film cu aspect pufos si a unor excrescente cu aspect de bumbac in special in jurul aripioarelor, a cozii si pe partea ventrala a corpului.
Infectiile fungice sunt consecutive unor raniri sau altor infectii bacteriene si virale. Mentierea calitatii apei din acvariu este foarte importanta pentru controlul infectiilor.
5. Pestisorul are furunculoza
Furunculoza este o infectie care cauzeaza ulceratii deschise pe pielea pestilor, determinand astfel desprinderea solzilor si, ulterior, chiar moartea.
Aceasta infectie poate fi prevenita prin mentinerea calitatii apei din acvariu. Astfel, este nevoie sa schimbati regulat apa si sa o tratati pentru a-i mentine parametrii optimi. Tratamentul pestisorilor se bazeaza pe tetraciclina, ampicilina si kanamicina.
6. Pestisorul este infestat cu viermele-ancora
Viermele-ancora (Lernaea) este un parazit care se prinde in pielea pestilor cu care se hraneste, in special in jurul aripioarelor si a cozii, cauzand rani si caderea solzilor. 
Si pentru a preveni infestarea cu acest tip de vierme este necesara mentinerea unei ape curate si cu parametri optimi in acvariu.
7. Pestisorul are o gaura in cap
Aceasta este cea mai frecventa cauza a pierderii solzilor de pe cap in cazul pestisorilor Betta. Totul incepe cu o mica abraziune care continua sa se erodeze creand in cele din urma chiar o gaura.
Pentru a evita aceasta afectiune este necesar sa mentineti apa si obiectele din acvariu curate si sa inlaturati carbunele activ. Tratamentul necesar contine metronidazol.
8. Pierederea solzilor se datoreaza unor cauze naturale
Cateodata se poate intampla ca pestisorii Betta sa-si piarda cativa solzi datorita procesului natural de imbatranire sau schimbarii mediului de viata. Totusi este necesar sa supravegheati cu atentie pestisorul pentru a putea detecta cat mai rapid eventuale semne de boala.

Publicat la: 26-05-2021
Distribuie: Tweet

Citeste si: