Papagalul Micul Alexander - Psittacula krameri

Vestit pentru inteligenta sa, dar si pentru capacitatea de imitare a limbajului uman, papagalul Micul Alexander – Psittacula krameri – este o pasare de companie des intalnita si indragita. Sunt cunoscute 4 subspecii intre care diferentele sunt foarte mici: Psittacula krameri krameri si Psittacula krameri parvirostris, ambele originare din Africa (Senegal, Uganda, Somalia, Sudan, Africa de Sud) si Psittacula krameri manillensis si Psittacula krameri borealis, ambele originare din Asia (India, Pakistan, Nepal). Micul Alexander se distinge prin aparenta sa impunatoare, ciocul incovoiat si masiv si coada lunga (care atinge lungimi de 15-18cm), compusa din 12 pene. In salbaticie penajul sau este de culoare verde-mar, penele de pe interiorul aripilor si cozii sunt galbene, iar coada are doua dintre pene albastre. Ciocul este rosu si picioarele sunt gri. Papagalii Micul Alexander ating lungimi de 40cm (inclusiv coada), greutati de 120-140g si traiesc aproximativ 20-30 de ani.

In habitatul lor natural papagalii Micul Alexander traiesc de obicei in grupuri mici, dar se pot aduna si in stoluri foarte mari daca au la dispozitie o sursa bogata de hrana. Ei prefera padurile, dar pot fi intalniti si in regiuni aride si chiar in zonele urbane. Semintele, mugurii, fructele, legumele si grauntele alcatuiesc dieta lor in natura. Acesti papagali obisnuiesc sa “atace” lanurile si livezile de fructe ale fermierilor. Papagalul Micul Alexander nu este monogam ci “curtezan sezonier”, dar poate uneori forma legaturi stranse cu partenera sa, femela construind cuibul si clocind ouale, masculul fiind cel care ii aduce de mancare.

Diferentierea vizuala a sexului unui Mic Alexander este imposibila pana la implinirea varstei de 2-3 ani. Aceasta varsta marcheaza atingerea maturitatii sexuale si formarea penajului adult. Astfel, incepand cu aceasta varsta masculul va prezenta un “guler” colorat (in functie de subspecie). Femela este lipsita de acest guler sau gulerul sau este abia ghicit. Stabilirea varstei unui Mic Alexander este dificila sau chiar imposibila. In general, puii sunt asemanatori cu femelele, lipsindu-le gulerul colorat.

Ca pasari de companie, papagalii Micul Alexander sunt cautati pentru inteligenta lor si pentru capacitatea de invatare a vorbirii. Totusi, ei nu sunt pasari foarte usor de imblanzit si daca nu au fost obisnuiti de mici cu omul le va fi poate greu sa se adapteze. Nu sunt pasari foarte afectuoase, sunt zgomotoase si pot manifesta comportamente agresive, mai ales in sezonul de imperechere. Micul Alexander poate fi invatat sa vorbeasca, sa imite diferite sunete sau sa faca diferite trucuri si giumbuslucuri (totusi, acest lucru nu este o certitudine, depinde de fiecare pasare in parte). Angajamentul de crestere al unuia sau mai multor papagali Micul Alexander nu trebuie luat cu usuratate, odata achizitionat, animalul va trebui ingrijit cu responsabilitate.

De-a lungul timpului s-au selectionat multe varietati coloristice ale papagalului Micul Alexander, dintre care amintim: lutino, pied, albino, blue, turquoise etc.

Papagalul Micul Alexander nu este indicat sa fie gazduit in colivii sau voliere impreuna cu alte specii de papagali deoarece este foarte teritorial si poate fi agresiv, in special in sezonul de imperechere. El poate deveni agresiv chiar si cu alte exemplare de Micul Alexander. Femelele sunt cele mai agresive si ciocul lor puternic poate cauza rani grave sau chiar moartea altor specii de papagali care au temperamente mai submisive si nu sunt atat de bine inarmate (ex: nimfele). Ideal este sa aveti o pereche de “Mici Alexanderi” pe care sa o gazduiti intr-o colivie foarte mare sau intr-o voliera.