Ghid rapid de ingrijire a porcusorilor de Guineea - pagina 3 | 4animale.ro

Ghid rapid de ingrijire a porcusorilor de Guineea

Ingrijire Porcusori de Guineea

Porcusor de Guineea. Kitt. Hrana
Cel mai important aspect al dietei unui porcusor de Guineea este asigurarea necesarului de vitamina C, intrucat corpul lor nu o poate produce. Majoritatea porcusorilor au nevoie de o cantitate de 10-30mg vitamina C zilnic. Femelele gestante, puii si porcusorii bolnavi au nevoie chiar de cantitati mai mari. Puteti hrani porcusorul dumneavoastra cu hrana speciala comercializata de magazinele de profil insa ideal este sa-i oferiti legume, verdeturi si fructe proaspete. Hrana din comert poate contine diversi aditivi chimici care nu sunt recomandati pentru o dieta sanatoasa iar datorita instabilitatii vitaminei C, isi poate pierde usor calitatile. Cele mai importante componente alimentare care trebuie oferite zilnic sunt fanul si iarba verde proaspata (in timpul iernii aceasta va fi inlocuita cu o dieta cat mai diversificata in verdeturi, zarzavaturi, legume, fructe). Ii vor fi oferite cu precadere verdeturi si legume, abia apoi fructe (evitati-le pe cele tratate cu insecticide/pesticide). Iata o lista de alimente ideal de oferit porcusorului dumneavoastra: spanac, morcov, laptuca, ardei gras, rosii, mazare, patrunjel, salata, sparanghel, frunze de telina, castraveti, ananas, banane, capsuni, lamai, pepene, mar, portocala, caise, struguri. Evitati fasolea uscata intrucat este otravitoare pentru porcusorul de Guineea!
Porcusorul de Guineea va trebui sa aiba in permanenta apa proaspata la dispozitie.

Ingrijiri speciale
O data pe luna este necesar sa taiati gherutele porcusorului intrucat in captivitate acestea nu se tocesc si lasate lungi pot cauza discomfort si dureri. Puteti infasura porcusorul intr-un prosop si, tinandu-l cu spatele la dumneavoastra taiati-i varful gherutelor. Acest lucru trebuie facut cu atentie intrucat porcusorii au cate o vena in fiecare gheara, care merge pana aproape de varful acesteia. Daca din greseala ati sectionat si vena, aplicati apa oxigenata sau o solutie pe baza de iod pentru a stopa sangerarea si preveni eventualele infectii. Pentru a opri sangerarea puteti acoperi locul cu faina ori malai sau puteti infige gheruta respectiva intr-o bucata de sapun.
Porcusorii de Guineea trebuiesc periati, in special cei cu blana lunga. Periajul este o activitate care le place de obicei. Cei cu blana lunga vor fi periati zilnic, cu rabdare si atentie iar cei cu blana scurta la fiecare cateva zile.
Porcusorilor nu le place sa fie imbaiati si acest lucru nici nu trebuie sa se intample, cu exceptia recomandarilor medicului veterinar pentru cazurile de infestare cu paraziti.

Publicat la: 09-07-2007
Distribuie: Tweet